9 feb. 2023

Cutremure moderate cu magnitudini de 5,4 si 5,1 grade in Sud-Estul Turciei

Doua cutremure moderate, cu magnitudini moment de 5,4 si, respectiv, 5,1 grade, s-au produs in Sud-Estul Turciei in ziua de miercuri, 8 februarie, continuand seria de replici si seisme secundare cutremurelor catastrofale cu magnitudini moment de 7,8 si 7,5 grade din 6 februarie 2023.
Primul cutremur a avut loc la ora 11h11min UTC (ora locala 14h11min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean si de Observatorul Seismologic Kandilli (Turcia), epicentrul seismului a fost localizat la Nord de orasul Gaziantep.

Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 5 km si a avut magnitudinea de 5,4 grade pe scara bazata pe moment seismic (magnitudinea locala 5,5).
Seismul a fost resimtit mai intens in provinciile Kahramanmaraș si Gaziantep.
Al doilea cutremur a avut loc la ora 14h20min UTC (ora locala 17h20min). Seismul a avut epicentrul la 60 km Nord-Nord-Est de Kahramanmaraş.


 

Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 3 km si a avut magnitudinea de 5,1 grade pe scara bazata pe moment seismic

8 feb. 2023

Cutremure moderate cu magnitudini de 5,5 si 5,4 grade in Sud-Estul si Estul Turciei

Doua cutremure moderate, cu magnitudini moment de 5,5 si, respectiv, 5,4 grade, s-au produs in ziua de marti, 7 februarie, in Sud-Estul si Estul Turciei. Aceste seisme au continuat seria replicilor cutremurelor devastatoare din 6 februarie, dar si a seismelor induse pe alte segmente ale faliei Est-Anatoliene. Cele 3 cutremure puternice produse in ziua de 6 februarie in partea sudica a faliei Est-Anatoliene (cu magnitudini moment de 7,8, 6,7 si, respectiv, 7,5 grade) au fost urmate de peste 300 de replici (cutremure minore si moderate generate pe segmentul faliei din provincia Gaziantep), dar si de mai multe cutremure secundare induse pe alte segmente ale faliei (in provinciile Malatya si Elazig).
Primul cutremur a avut loc la ora 3h13min UTC (ora locala 6h13min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean si de Observatorul Seismologic Kandilli (Turcia), epicentrul seismului a fost localizat la Nord de orasul Gaziantep. 

 

Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 2 km si a avut magnitudinea de 5,5 grade pe scara bazata pe moment seismic (magnitudinea locala 5,6).
Seismul a fost resimtit mai intens in provinciile Kahramanmaraș si Gaziantep.
Al doilea cutremur a avut loc la ora 7h11min UTC (ora locala 10h11min). Seismul a avut epicentrul la 33 km Est-Sud-Est de Malatya. 

Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea de 5,4 grade pe scara bazata pe moment seismic (magnitudinea locala 5,5).
Miscarea seismica a fost resimtita in provinciile Adıyaman si Malatya.
Alte seisme moderate, cu magnitudini de 5,0-5,4 grade, au mai avut loc in urmatoarele ore in lungul faliei Est-Anatoliene. Astfel, un cutremur cu magnitudinea moment de 5,4 grade s-a produs la ora 10h18min UTC (ora locala 13h18min) la 29 km Sud-Est de Malatya.
La ora 18h09min UTC (ora locala 21h09min) s-a produs un cutremur moderat cu magnitudinea moment de 5,3 grade (magnitudinea locala 5,3) in provincia Kahramanmaraş, la 63 km Nord-Vest de orasul Kahramanmaraş. Adancimea focarului a fost de 5 km.
 


 Sursa foto: EMSC

 

 

7 feb. 2023

Cutremur minor cu magnitudinea de 3,5 grade in regiunea Vrancea

Un cutremur subcrustal minor, cu magnitudinea locala de 3,5 grade, s-a produs in ziua de marti, 7 februarie, in regiunea Vrancea.

Sursa foto: INCDFP

Seismul a avut loc la ora locala 10h51min47sec (8h51min47sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul seismului a fost localizat in Muntii Buzaului, zona GURA SIRIULUI-GURA TEGHII, judetul Buzau (45,51 grade latitudine Nordica, 26,29 grade longitudine Estica).


 

Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 145,4 km si a avut magnitudinea locala ML de 3,5 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima a fost de II grade pe scara Mercalli.

Cutremur major cu magnitudinea de 7,5 grade in Sud-Estul Turciei

La aproximativ 9 ore dupa primele doua seisme puternice (cu magnitudini moment de 7,8 si, respectiv, 6,7 grade), un nou cutremur major, cu magnitudinea moment de 7,5 grade, s-a produs in ziua de 6 februarie in Sud-Estul Turciei, e o falie adiacenta si derivata din falia Est-Anatoliana.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 10h24min UTC (ora locala 13h24min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean si de Observatorul Seismologic Kandilli (Turcia), epicentrul seismului a fost localizat in provincia Gaziantep din Sud-Estul Turciei, dar la Nord-Est fata de epicentrele primelor doua seisme puternice.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea de 7,5 grade pe scara bazata pe moment seismic. Seismul a fost resimtit violent in provincia Gaziantep si in mai multe zone din Siria, agravand distrugerile cauzate de primul cutremur major.
Miscarea seismica a fost resimtita, de asemenea, in mai multe tari vecine, de exemplu in Liban si Israel, precum si in Cipru.
Cele 3 cutremure puternice au fost urmate pana la aceasta ora de peste 300 de replici, multe dintre acestea fiind moderate si chiar relativ puternice, accentuand pagubele. Cele mai puternice replici au avut magnitudini de pana la 5,8-6,0 grade.
Urmarile acestor seisme au fost foarte grave in Sud-Estul Turciei si in Nordul Siriei, cu distrugeri pe scara larga (cladiri, elemente de infrastructura- cai rutiere deteriorate). Bilantul victimelor include peste 40.000 de morti si zeci de mii de raniti.
Seria replicilor ar putea continua mai multe saptamani sau luni.
 

6 feb. 2023

Cutremur cu magnitudinea de 6,7 grade in Sud-Estul Turciei

Un al doilea cutremur puternic, cu magnitudinea moment de 6,7 grade, s-a produs in Sud-Estul Turciei la cca. 11 minute dupa seismul devastator cu magnitudinea moment 7,8 (cel mai puternic seism produs pe falia Est-Anatoliana in ultimii cel putin 500 de ani).
  

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 1h28min UTC (ora locala 4h28min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean si de Observatorul Seismologic Kandilli (Turcia), epicentrul seismului a fost localizat in provincia Gaziantep din Sud-Estul Turciei, intre Adana si Gaziantep, putin mai la Sud-Vest fata de epicentrul primului cutremur.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 40 km si a avut magnitudinea de 6,7 grade pe scara bazata pe moment seismic.
Miscarea seismica a fost resimtita pe arie larga, atat in Turcia si Siria, cat si in Israel, Iraq si Cipru. In Turcia (provincia Gaziantep) si Siria seismul a agravat distrugerile cauzate de primul cutremur major.


Cutremur crustal cu magnitudinea de 3,1 grade in regiunea Vrancea-Subcarpatii Buzaului

Un cutremur crustal, cu magnitudinea ML de 3,1 grade, s-a produs in ziua de luni, 6 februarie, in regiunea Vrancea.


Sursa foto: INCDFP

Seismul a avut loc la ora locala 3h26min20sec (1h26min20sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul seismului a fost localizat in Subcarpatii Buzaului, zona BERCA-Vulcanii Noroiosi Paclele Mari, la Vest de RAMNICU SARAT , judetul Buzau (45,35 grade latitudine Nordica, 26,79 grade longitudine Estica).


 Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 21,5 km si a avut magnitudinea locala ML de 3,1 grade pe scara Richter. Seismul a fost urmat de mai multe cutremure crustale slabe in zona RAMNICU SARAT, cu magnitudini ML intre 2,0 si 2,9 grade.

Miscarea seismica a fost resimtita slab in Nord-Estul Munteniei, dar si in judetul Brasov.

 



Cutremur devastator cu magnitudinea de 7,8 grade in Sud-Estul Turciei

Un cutremur devastator, cu magnitudinea moment de 7,8 grade, s-a produs in ziua de luni, 6 februarie, in Sud-Estul Turciei. Seismul a fost generat de falia Est-Anatoliana, fiind cel mai puternic cutremur produs pe aceasta falie majora in ultimii cel putin 500 de ani. 

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 1h17min UTC (ora locala 4h17min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean si de Observatorul Seismologic Kandilli (Turcia), epicentrul seismului a fost localizat in provincia Gaziantep din Sud-Estul Turciei, la 30 km Vest-Nord-Vest de capitala acestei provincii, orasul Gaziantep, in apropierea granitei cu Siria.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 20 km si a avut magnitudinea de 7,8 grade pe scara bazata pe moment seismic (magnitudinea locala ML 7,4-7,9). Miscarea seismica a fost resimtita violent in Sud-Estul Turciei si in Siria, unde s-au inregistrat si cele mai multe victime (peste 45.000 de morti si zeci de mii de raniti). Distrugerile majore au fost amplificate de numeroasele replici si de urmatoarele doua cutremure puternice care au urmat: primul cu magnitudinea moment 6.7 produs la ora 1h28min UTC (ora locala 4h28min)- cu epicentrul la Vest de cel al primului seism, iar al doilea cu magnitudinea moment 7,5 produs la ora 10h24min UTC (ora locala 13h24min), de asemenea cu epicentrul la Vest de epicentrele primelor doua cutremure. S-au inregistrat zeci de replici minore si moderate.
Cele doua cutremure majore au fost resimtite, de asemenea, in Liban, Israel, Cipru, Grecia, Egipt, Iran, Kuwait si Iraq. Cele mai grave urmari au fost inregistrate in Turcia si in Siria, cu distrugeri majore in orase intens populate, inclusiv la Gaziantep (Turcia), precum si in orase din Siria aflate in apropierea granitei cu Turcia.

Primul cutremur a fost cel mai mare eveniment inregistrat pe falia Est-Anatoliana in ultimii cel putin 500 de ani. Mecanismul de focar a fost de tip decrosare, tipic pentru falia Est-Anatoliana:


 

EMSC: Mecanism de focar cutremur Turcia 6 februarie