15 iun. 2020

Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,9 grade in Estul Turciei

Un cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,9 grade, s-a produs in ziua de duminica, 14 iunie, in provincia Bingol din Estul Turciei.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 14h24min UTC (ora locala 17h24min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in districtul Karliova din cadrul provinciei Bingol (Estul Turciei), la 56 km Nord de Bingol si la 25 km Vest de Karliova.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 5 km si a avut magnitudinea de 5,9 grade pe scara bazata pe moment seismic (magnitudinea locala 5,8 potrivit Observatorului Seismic Kandilli). Seismul a fost urmat de mai multe replici, cele mai puternice dintre acestea avand magnitudini de 4,5 grade (seismele produse la orele 14h34min UTC, respectiv 15h09min UTC).
Mecanismul de focar a fost de tip decrosare, potrivit EMSC:


EMSC: mecanism de focar cutremur Turcia 14 iunie

Sursa cutremurului a fost localizata in apropierea jonctiunii dintre faliile Nord-Anatoliana si Est-Anatoliana, in zona Karliova.
Seismul a fost resimtit intens in provincia Bingol. Mai multe persoane au fost ranite in satele din apropierea epicentrului, un om a murit iar zeci de cladiri au fost avariate, potrivit agentiei Reuters, care citeaza autoritatile locale. Cutremurul a mai fost resimtit si in Armenia.
Pe 5 iunie, un alt cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,2 grade, s-a produs pe un segment al faliei Est-Anatoliene, la Est de Malatya. Pe 24 ianuarie, un cutremur puternic, cu magitudinea moment de 6,8 grade, s-a produs tot in Estul Turciei pe un segment al faliei Est-Anatoliene (in provincia Elazig).

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Pentru a scrie un comentariu completeaza formularul de mai jos.