5 ian. 2017

Evolutia seismicitatii vrancene in raport cu factorii seismici externi, regionali si globali

Aproape de fiecare data cand in Sudul Oceanului Indian sau/si in zona Sumatrei se produc cutremure foarte mari (Mw cel putin 8,0), se genereaza perturbatii majore care determina propagarea unor valuri de tensiuni pe diferite structuri geotectonice din Oceanul Indian, pana pe partea continentala si mai departe pana in regiunea mediteraneana. Vrancea este si ea influentata de aceste tensiuni, a se vedea topicul:

Vrancea si seismicitatea globala/regionala 

De aceea, perspectivele seismice pentru Vrancea trebuie judecate in lumina acestor influente. De obicei, apar doua reactii ale Vrancei la un megaseism din Oceanul Indian/Sumatra: o prima reactie apare cam la 1-2 ani, iar a doua reactie, care de obicei e mai importanta, vine cam la 4-6 ani de la megaseismul din Oceanul Indian/Sumatra. Acum, in 2017, ne aflam la 5 ani de la perturbatia majora din 2012. Nu exclud sa mai avem un cutremur moderat si in acest an, fiindca ne aflam inca in "intervalul de gratie" post-Sumatra (Ninety Ridge) 2012. Daca amplitudinea reactiei vrancene va mai creste sau nu, e greu de spus; in principiu, cutremurul din Vr-ancea poate sa fie mai mare daca apar cutremure de decrosare in Estul Turciei si Nordul Iranului, cu magnitudini mai mari. Altfel, reactia Vrancei consta doar in cutremure moderate cu magnitudini de 5,3-5,7 grade (sau 5,5-6,2 grade).

Iata niste exemple aici (desi discutia detaliata este la topicul referit anterior):

1998 Ins. Balleny Mw 8,1
prima reactie vraceana: cutremurele de 5,5-5,7 grade din 1999-2001
2000 Enggano-Sudul Sumatrei Mw 7,9
2002 Hindu Kush 7,4
2003 Estul Turciei (Pulumur-Erzincan si Bingol-tripla jonctiune), Dorsala Carlsberg si Sud-Estul Iranului: DECROSARI SEMNIFICATIVE
a doua reactie vranceana: cutremurul din 2004 magnitudine 6,0 : a doua reactie vranceana a venit la intervalul tipic de 4-6 ani dupa miscarile majore din Oceanul Indian, si a fost AMPLIFICATA DE DECROSARILE IMPORTANTE DIN 2003

2004 megaseism in Sumatra-Simeulue Mw 9,1, urmat de megaseismul din Nias Mw 8,7 in 2005 si de megaseismul din 2007 din zona Kep. Mentawai Mw 8,5
prima rectie vranceana vine in 2005: cutremure de 5,4-5,6 grade
a doua reactie vranceana vine in 2009, deci la 4-5 ani: cutremur de 5,7 grade in zona NEREJU
a treia reactie vranceana apare in 2011 (doua cutremure de 5,3-5,4 grade pe 1 mai si 4 octombrie), probabil si datorita cutremurelor din Turcia, Iran si Pakistan din 2010-2011, dar si la 4 ani dupa megaseismul din Sudul Sumatrei-Kep. Mentawai din 12 septembrie 2007

2012 doua megaseisme de decrosare pe Ninety Ridge-Nordul Sumatrei la 11 aprilie: 8,4/8,0. Ele genereaza un important efect perturbator pe multiple structuri geotectonice din Oceanul Indian, cu influente in Iran (2012, 2013) si Pakistan (2013)
prima reactie vranceana vine in 2013-2014 (cutremurele din 6 octombrie 2013 si 22 noiembrie 2014)
a doua reactie vranceana incepe in 2016, la 4 ani de la megaseismele de decrosare din Nordul Sumatrei din 2012. Este posibil sa continue si in 2017, dar ramane de vazut daca se amplifica sau nu. Sa speram ca ramane la acelasi nivel ca pana acum.

Iata si niste exemple mai vechi:

1797 Sumatra megaseism cu tsunami
prima reactie vranceana vine in 1798: cutremure moderate de 5,5 grade resimtite la Bucuresti
a doua reactie vranceana vine la 26 octombrie 1802 (la interval clasic de 5 ani): Cutremurul cel Mare (Vrancea era deja destabilizata de cutremurul din 1790, care, la randul lui, a fost precedat de mari cutremure in Iran si Turcia)

1833 megaseism cu tsunami in Sumatra
prima reactie vranceana vine in 1835, doar un cutremur moderat
a doua reactie vranceana vine la 23 ianuarie 1838 (cutremur major de tipul celui din 1977): din nou la 5 ani (interval standard) dupa megaseismul din Sumatra

1861 megaseism in Sumatra-Nias
prima reactie vranceana vine in 1862: cutremur moderat cu magnitudinea estimata in jur de 6,0-6,2 grade
1866 cutremur puternic in Estul Turciei
a doua reactie vranceana vine in 1868, la 7 ani, dar amplificata de seismul din Turcia din 1866: cutremurul de la 13 noiembrie 1868 (MGR 6,6) cu pereche la 27 noiembrie 1868

In concluzie, putem considera ca seismele din 2016 reprezinta a doua reactie vranceana la perturbatia majora din 2012. Ramane de vazut daca aceasta se continua si in 2017 si, in plus, daca se petrece ceva la vecini, ceva care sa amplifice reactia vranceana.
Repet: discutia asta o avem la topicul specializat despre Vrancea si seismicitatea globala/regionala, dar este relevanta si pentru perspectivele seismice in 2017.

3 comentarii:

Atelierul de handmade spunea...

Asta înseamnă că dacă nu se întâmplă nimic la vecini, putem spera ca in 2017 sa nu apară un cutremur peste 6.2?

kein_elene spunea...

Cam asa ar rezulta din prezentarea paralela facuta !

GeoX spunea...

Pai sa vedem cum a fost inainte de cutremurul din 27 octombre 2004, cu 4-6 ani. In 1998, dupa o perioada mai lunga de calm relativ, in Sudul Oceanului Indian s-a produs un megaseism de 8,1 grade, urmat in acelasi an de un cutremur de 6,3 grade in Sud-Estul Turciei. Vrancea incepe sa reactioneze la 28 apriliw 1999, cu un cutremur de 5,7 grade (primul cutremur cu magnitudinea mai mare de 5,2 dupa 1990); au urmat alte cutremure de 5,5 grade in 2000 si 2001, pe partea centrala (cel din 1999 s-a produs pe capatul de SV). In 2000 s-a produs un mare cutremur de 7,9 grade in Sudul Sumatrei, urmat de cutremurul de 8,1 grade din Tibet produs in noiembrie 2001. In 2002 are loc un cutremur major in Hindu Kush, cu magnitudinea de 7,4 grade. In 2003 avem 4 cutremure de decrosare: 27 ianuarie 6,1 langa Erzincan, Estul Turciei; 1 mai 6,4 langa Bingol-zona de tripla jonctiune din Estul Turciei; 15 iulie 7,6 decrosare masiva pe Dorsala Carlsberg; 26 decembrie 2003 cutremur de decrosare de 6,6 grade in Sud-Estul Iranului, zona Bam. Si, dupa toata aceasta serie, la 27 octombrie 2004 misca in sfarsit Vrancea, cutremur de 6,0 grade, primul dupa cele de 6,7 si 6,1 din 30/31 mai 1990. Cred ca lucrurile sunt destul de evidente. In absenta unor cutremure de decrosare semnificative la Sud-Est de Marea Neagra, este putin probabil ca in Vrancea sa se produca seisme cu magnitudini mai mari de 5,7 grade.

Trimiteți un comentariu

Pentru a scrie un comentariu completeaza formularul de mai jos.